Ultima pagina

TRANSLATOR

duminică, 12 februarie 2012

Intretinerea uneltelor de taiat in quiltuit

Experienta de mai jos va poate interesa daca aveti cutit de taiat Olpha si planseta speciala pentru taiat.

Lama cutitului este foarte ascutita, dar se poate stirbi daca dai din greseala peste un ac sau daca dai cu ea, tot din greseala, de coltul riglei de taiat. Trebuie tinuta cu mare grija departe de manutele copiilor . Asta se intelege de la sine.
Si mai trebuie unsa si curatata regulat. Iar daca aveti acea scula speciala pentru ascutit, folositi-o, pentru ca va prelungi in mod sigur viata lamei de taiat. Garantez pe baza experientei mele.


Poza asta este facuta dupa ce am terminat de taiat cele 60 de blocuri pentru quilt. Vedeti cate scame de bumbac au ramas pe lama de cutit, care fusese curatata chiar inainte de a incepe acest proiect?

Fiindca nu mai folosisem cutitul asta de multa vreme, uitasem daca il curatasem sau nu ultima data. Dar din lene nu am controlat si am inceput sa tai. Vedeam ca merge foarte greu. Imi sarea cate un fir, ceea ce era semn ca incepuse sa se toceasca. M-am intrebat daca sa o schimb sau nu. Am lama de taiat de rezerva in casa.
M-am gandit insa sa incerc intai sa o curat si sa o ascut. Si bine am facut. Am desfacut cutitul. Trebuie sa tii bucata de carton din ambalaj care iti arata cum se desface sau daca nu pune piesele pe care le desfaci pe masa in ordinea in care le scoti ca sa stii cum sa le pui la loc. De unde stiu? Pai si experienta asta de panica si neputinta o am! M-am dus cu cutitul bucatele si surubele la magazinul de quiltuit de unde la-am luat si mi-a explicat patronul unde am gresit si ce sa fac sa-l montez la loc.

Acum sa vedeti de ce nu mergea bine si se impiedica cutitul meu la taiat. Ce de scame mai erau intre lama si restul de piese! Numai cu o periuta de bebelus, pe care o folosesc si la curatatul suveicii, le-am putut scoate pe toate.


 Dupa aceea am ascutit lama de taiat. Exista aceasta scula de ascutit care e fomata dintr-un parte mare si doua bucati care se unesc cu un surub si au lama bine fixata intre ele. In poza de mai jos sunt cele doua parti intre care se fixeaza lama cutitului.

Cercul negru care se vede la bucata mare este un fel de gresie de ascutit (partea fina), iar cel de culoare deschisa este gresia mai aspra. Intai ascuti cu gresia mai grosolana si apoi slefuiesti cu cea fina. Piesa care arata ca un titirez sunt cele doua suporturi cu lama de taiat intre ele.
 Tii cu mana stanga cercul in mana si cu dreapta bagi lama deasupra pietrei de slefuire. Nu te tai, pt ca lama nu intra in contact cu mana, sta sprijinita de cercul de slefuire. Cu miscari rotative o ascuti.

Dupa ce am ascutit lama a mers de parca ar fi fost nou. Nici pomeneala sa se fi fost tocit. Bine ca nu am schimbat-o, ca aruncam o bunatate de lama de pomana.
Nu stiu daca si la voi exista scula asta de ascutire, dar daca este, nu ar fi rau daca ati lua-o, Va lungeste viata lamei de taiat. Pana la urma tot iti scoti banii dati pe scula de ascutire datorita faptului ca folosesti  cutitul mai mult si nu trebuie sa cumperi atat de curand unul nou.

Planseta de taiat se tine mereu dreapta si nu la soare. Daca o lasati in soare (au a mare caldura cum ar fi intr-un portbagaj de masina vara) se scorojeste si se indoaie. Nu mai poti taia pe ea.
Dintr-o carte americana am invatat ca cea mai buna metoda este sa o tii dreapta in dulap, prinsa cu chestia cu care prinzi pantalonii ca sa-i pui in dulap. Am uitat cum ii zice.


Se tine atarnata drept in dulap, cum se vede aici, numai ca nu afara la lumina si soare. Eu nu o tin asa, aci este numai pentru pozare.

Planseta se regenereaza dupa taierea cu cutitul. Taieturile se restrang. Dar si ea trebuie intretinuta. Trebuie stearsa mereu dupa folosire cu o carpa uda. Scipul este sa indepartam scamele care raman ca sa nu fie bagate in taieturile noi pe care le vom face. 

Am citit pe un site ca e bine din cand in cand sa o uzi bine cu apa si sa o lasi atarnata drept in dus sa se hidrateze.Cica se improspateaza. Am facut si eu odata si parca asa este.
Planseta mea este foarte veche, asa ca nu ma prea omor cu ingrijitul ei, pt ca tot trebuie sa iau una noua.
Dcaca va uitati bine si pozele sunt clare se vede ca are mici taieturi care nu s-au inchis de tot. De aceea o folosesc acum pe dos. Merge, numai ca nu mai am liniile de pe fata, care totusi te ajuta.

Un comentariu: